Bună!

Eu sunt Mălina și vreau să îți urez bun venit pe site-ul meu, unde sper că vei găsi informații utile despre nutriție și un stil de viață sănătos.

Pasiunea pentru nutriție am dezvoltat-o în ultimii 5 ani, în primă fază din necesitate. Un stil de viață sedentar, fără activitate fizică, o alimentație dezechilibrată și problemele de greutate apărute încă din adolescență, au determinat, de-a lungul timpului, acumularea de kilograme nedorite până la un punct în care sănătatea începuse să îmi fie afectată. Ca să nu mai vorbim de disconfortul fizic și psihic pe care îl aveam în permanență din această cauză.

De-a lungul timpului am încercat aproape tot ce se putea încerca în materie de slăbire –  diete care promiteau kilograme pierdute peste noapte, tratamente corporale, pastile de slăbit și chiar înfometare. După fiecare încercare de a slăbi, efectul era total opus așteptărilor mele, ceea ce îmi cauza și mai multă frustrare. Asta m-a făcut să realizez că trebuie să îmi schimb strategia.

Am început să citesc, să mă documentez și, treptat, mi-am dat seama că schimbarea pe care încercam de atâția ani să mi-o impun trebuie să se întâmple treptat și la un nivel mai profund decât ce pun în farfurie.

În ultimii ani am învățat foarte multe, atât despre mine și ce mi se potrivește, cât și despre nutriție. Așa că următorul pas firesc a fost să mă înscriu la cursul de Tehnician Nutriționist din cadrul școlii Fitness Scandinavia, curs autorizat și acreditat de Ministerul Educației și de Ministerul Muncii. Cursul m-a ajutat să aprofundez cunoștintele pe care le aveam în domeniul nutriției, dar, mai important de atât, m-a învățat ce strategii să aplic pentru a ajuta oamenii să își atingă obiectivele legate de greutate și schimbarea stilului de viață.

Ce am învățat de-a lungul timpului este că nu există o rețetă universală pentru slăbire și, de multe ori, procesul este alambicat și frustrant pe alocuri. Aici îmi intru eu în rol pentru a te motiva să continui atunci când simți că nu mai poți, nu mai vrei, nu mai are sens. Împreună putem atinge orice obiectiv!

Cursuri și certificări în domeniul nutriției:

– Tehnician Nutriționist (Fitness Scandinavia) – certificare acreditată de Ministerul Educației și Ministerul Muncii.

– Influenta suplimentelor alimentare asupra randamentului sportiv si efectele asupra starii de sanatate (Fitness Scandinavia)

-Compozitia alimentelor, biodisponibilitate si biotransformate (Fitness Scandinavia)

-Abordarea nutritionala folosita in tratamentul sindromului metabolic si a diabetului zaharat (SCM Events & UMF Carol Davila Bucuresti)

– Psihonutritie (Academia de Nutritie Sănătate, te iubesc!)

– Consilier Dezvoltare Personală – Life Coach (Confident Business Training) – certificare acreditată de Ministerul Educației și Ministerul Muncii.

Sper că vei găsi utile informațiile de pe site-ul meu și te aștept să îmi scrii pe adresa malina@new3tion.ro dacă vrei să afli mai multe detalii despre cum putem colabora.