Caravana MicroDUȘ – Nutriție și fapte de BINE

Caravana MicroDUȘ

Bine v-am regăsit, dragii mei!

Aș vrea să vă invit astăzi să vă alăturați unei cauze umanitare pe care eu o susțin și pentru care am nevoie de ajutorul vostru – Caravana MicroDUȘ

Aceasta este campania lunii august a Asociației Zi de Bine. Caravana MicroDUȘ își propune ca în luna august să pornească la drum prin mediul rural al Moldovei și să îi ajute pe copii să înțeleagă cât de importantă este igiena (mai ales în contextul actual al pandemiei) și să îi învețe cum să se spele corect pe mâini și pe corp.

MicroDUȘ-ul este, de fapt, un microbuz care a fost transformat astfel încât să fie dotat cu toaletă, chiuvetă și duș. Astfel, voluntarii Caravanei MicroDUȘ le vor putea și exemplifica micuților ce înseamnă o igienă corectă.

Caravana va trece prin sate și comune precum Vladeni, Broșteni, Vîlcele, Alexandru cel Bun, Ulmi, Liteni, Prisăcani, Măcărești, Răducăneni, Trestiana și Scobinți. La final, Caravana va poposi la finalul campaniei la Fundația Bethany , care are în grijă copii și persoane aflate în situații vulnerabile.

Iar acum că v-am povestit puțin despre cauza pe care o susțin, aș vrea să vă invit să ne petrecem împreună 1 oră pe 20 august, începând cu ora 19.00. Organizez un eveniment online în care vom demonta o groază de mituri nutriționale, mai noi sau mai vechi, și vom vorbi și despre principiile generale ale unui stil de viață sănătos.

Pentru a putea participa la acest webinar, este necesară o donație minimă de 30 lei. Această donație vă va garanta prezența la eveniment. Donațiile se pot face până la data de 17 august (inclusiv), pe pagina dedicată acestui eveniment pe platforma Galantom. Pagina de donație poate fi accesată la acest link. După încheierea perioadei de donații veți primi pe email toate detaliile organizatorice legate de accesul la webinar (acesta va avea loc pe platforma Zoom).

Singura modalitate de înscriere este prin pagina dedicată evenimentului, însă există și un eveniment creat pe Facebook, unde puteți rămâne la curent cu ce postez pe această temă. Veți găsi și acolo link către pagina Galantom.

Sper din suflet că veți fi alături de mine în această campanie de strângere de fonduri și sper să reușim să depășim chiar targetul pe care mi l-am propus. Dacă rezonați cu această cauză, ar fi de mare ajutor dacă ați putea-o face cunoscută pe conturile voastre de Social Media, astfel încât să reușim să strângem cei 600 de lei și, în același timp, să învățăm împreună ce înseamnă un stil de viață sănătos.

Vă mulțumesc și abia aștept să îmi petrec seara de 20 august alături de voi!